palarie-fedruNu implinisem doazeci de ani si nu intrasem la facultate, cum avea sa se intample un an mai tarziu, cand unchiul meu, Dionisie, imi spusese că nu aratam ca un barbat si ca nu voi arata niciodata, daca nu-mi faceam rost de o palarie, pe care el era dispus s-o plateasca, oricit ar fi costat. Din clipa aceea am inceput sa bat magazinele in cautarea unei palarii, dar spre nesansa mea nu mi se potrivea niciuna, eu avind capul cam mare, cum observase cineva din afara familiei, indrumindu-ma sa-mi fac una la comanda.

Singurul palarier din oras, pe nume Kober, era un sas gras si voinic, intors din Germania, unde deprinsese mestesugul acesta, gata oricind sa-ti tocmeasca o palarie din fetru veritabil, un fel de pisla deasa si subtire, prin care nu trecea nici apa, facuta din par de capra salbatica, nu din lina, cum se obisnuia pe la noi.

– Ai, intr-adevar, bostanul cam mare, imi spuse el cu acentu-i caracteristic de neamt rominizat in timp ce-mi lua masuratorile, dar o dreg eu si pe asta! Sa nu-mi zici mie Kober daca nu vor intoarce toate femeile capul dup tine!
Facutul palariei era de durata, aprope doua luni, iar pretul comparabil cu pretul unui vitel, insa nu m-m zgircit deloc, daca tot n-o plateam eu. Unchiul Dionisie inghiti de citeva ori in sec cind auzi vestea, dar nu dadu inapoi, deoarece isi luase angajamentul in fata intregii familii si nu-i placea sa se faca de rusine. Trei luni mai tarziu aveam, in sfarsit, palaria, o chestie ciudata, rotunda, cu boruri largi, de culoare neagra, care-mi marea si mai mult capatina, dar care imi conferea un aer de fante, de cuceritor, vorba unchiului meu hatru, atragind toate privirile trecatorilor, dar, mai cu seama, a fetiscanilor de aceeasi varsta cu mine sau chiar mai mare.

De atunci si pana azi n-am renuntat nicio clipa la palaria aceasta, care a fost facuta cu dragoste de neamt, fiindca mi-a adus intodeauna noroc si bucurii in viata.

FacebookGoogle+Twitter

Leave a Reply

Links:
Toate drepturile rezervate © Scriemarticole.ro